Târgul Internaţional de Turism

  Municipiul Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului vor fi reprezentate la ediţia de primăvară a Târgului Internaţional de Turism, care se desfăşoară în perioada 12-15 martie la Centrul Expoziţional Romexpo, Bucureşti. „În cadrul evenimentului, la care va participa şi primarul Radu Cristian, staţiunile Mangaliei vor avea standurile 72-73, din incinta Pavilionului C5, amenajate cu sprijinul agenţilor economici din această zonă a litoralului”, a declarat Dumitru Filip, directorul Departamentului de Turism din Primăria Mangalia. Pe durata desfăşurării Târgului, hotelierii din Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp îşi vor prezenta ofertele turistice pentru sezonul estival 2015. De asemenea, publicul interesat va primi materiale informative despre evenimentele programate în sudul litoralului, pe durata sezonului estival. În cele patru zile, organizatorii evenimentului au pregătit o serie de manifestări conexe, menite să promoveze serviciile şi zonele de atracţie turistică din România.