La mare Tuning Fest 2015

   S-a încheiat „La mare Tuning Fest” Câteva mii de iubitori ai sporturilor cu motor, atât localnici, cât şi turişti veniţi din toate colţurile ţării, au participat la o nouă ediţie a competiției „La mare Tuning Fest”, organizată la Mangalia.

    Cele trei zile de concurs au reunit la start aproape 150 de maşini tunate. Organizat de Asociaţia Autocustoms în colaborare cu Primăria Mangalia, evenimentul s-a desfășurat în perioada 19-21 iunie, în zona parcării din apropierea plajei dintre stațiuile Venus și Saturn. Bolizii şi-au făcut simţită prezenţa la concusurile de Car Audio, Tuning Auto & Moto şi Drift, bucurând audiența cu show-uri spectaculoase. În premieră, la această ediție s-a concurat și pentru Top 32 la drift.

 

    Câștigătorii au primit drept premii, din partea sponsorilor, sejururi la mare, cupe, diplome și voucher-e la parcul de aventură din Neptun. Cele trei categorii de concurs se înscriu în etapa a-II-a națională a competițiilor de profil, iar în acest an au avut ca invitați speciali și 6 sportivi din Bulgaria.